Anul
1928 constituie pentru Mihail Sadoveanu un moment de cumpănă în creația sa
literară: odată cu publicarea volumului de povestiri Hanu Ancuței, autorul debutează pentru a doua oară, cartea
inaugurând epoca maturității artistice sadoveniene.
În
virtutea acestui fapt, Nicolae Manolescu o cataloghează drept „capodopera de la
răscruce”, criticul subliniind dublul
merit al operei: acela de a reprezenta un text cu o pregnantă valoare estetică,
dar și cel de a marca debutul unei noi etape de creație. Indiferent de aprecieri
critice, de clișee și locuri comune ale exegezei literare, Hanu Ancuței rămâne una dintre cele mai fascinante cărți din proza
autohtonă, ce își construiește diegeza în jurul motivului literar al toamnei.
De
altfel, incipitul fixează acest cadru temporal, naratorul subiectiv reactualizând
prin amintire un interval de timp fericit: „Într-o toamnă aurie am auzit multe
povești la Hanul Ancuței. Dar asta s-a întâmplat într-o depărtată vreme,
demult, în anul când au căzut de Sântilie ploi năprasnice (...)”. Epitetul
„aurie”, ce conturează o imagine vizuală a anotimpului toamna, deschide
perspectiva unei viziuni idilice și patriarhale: toamna în care mai mulți
călători, cărăuși din Țara de Jos și oameni cu profesii diferite, poposesc la
Hanu Ancuței, dedicându-se ospățului și poveștilor, desemnează un timp al
belșugului, al armoniei interumane și al existenței tihnite.
Ca
anotimp al culesului roadelor, toamna povestirii sadoveniene se definește prin
abundență: „nu mai aveau vierii unde să-și puie mustul”, „taberele de cară nu
se mai istoveau”, „la focuri, oameni încercați și meșteri frigeau hartane de
berbeci și de viței, ori părpăleau clean și mreană din Moldova”. Hrana atât de
necesară vieții își găsește un corespondent în poveștile oamenilor, care devin
o adevărată hrană spirituală. Călătorii ascultă cu interes și „cu mare mirare”
istorisirile care se spun la han, fiecare își așteaptă liniștit rândul, iar
când i se oferă prilejul, anunță că are de spus o poveste nemaiauzită, din
vremea tinereților sale. Nicolae Manolescu lansează ipoteza că „ceea ce în
prima clipă pare a ține de trecutul și experiența fiecărui povestitor, se
relevă mai târziu a fi legat de închipuirea lui. Personajele se prefac a-și
aminti; în fond, ele inventează.”
Puterea
de fabulație a eroilor sadovenieni denotă un trai lipsit de griji. Ca și
țăranii lui Marin Preda, personajele reunite în Hanu Ancuței găsesc plăcerea vieții în a contempla și a
povesti. Această impresie de existență
ce nu stă sub tirania timpului sau a preocupărilor cotidiene este confirmată de
abundența culinară. „Toamna aurie” evocată cu nostalgie de naratorul
povestirii-cadru devine astfel o ilustrare a romanticei vârste
de aur, pe care o regăsim și în romanele istorice sadoveniene, culminând cu
Frații Jderi.
Lumea
universului ficțional construit de autor este una stabilă și ritualizată.
Diferențele de clasă dispar, iar personajele de la han se tratează drept egali,
în virtutea unei uniformități sociale adânc statornicite.
Este o
lume utopică aceea sadoveniană, iar utopia își extrage seva din mit. Timpul
desfășurării evenimentelor, desemnat prin sintagmele ce denotă o durată
nedeterminată „toamnă aurie” și „depărtată vreme”, este unul de factură mitică,
ce împinge istoria în legendă.
Această
tendință a autorului de a se refugia în trecut sau în natură este generată de
refuzul societății contemporane, caracterizate prin evoluția tehnologiei, prin
pervertirea valorilor arhaice de către progresele societății industriale.
Neaderând sufletește la „prezentul burghez”, Mihail Sadoveanu găsește ca
soluție evadarea în universul literar, care funcționează astfel compensatoriu
pentru existența reală.
Așadar, „toamna
aurie” devine expresia paradisului pierdut sadovenian, proiecție ideală a unei
durate fericite a umanității. Probabil că astfel se justifică starea de bine pe
care o naște lectura volumului, iar prin aceasta, și nu numai, cartea își
merită statutul de capodoperă ca i-a fost atribuit.
Bibliografie:
- Sadoveanu, Mihail, Hanu Ancuței, Editura 100+1 Gramar, București, 2002.
- Manolescu, Nicolae, Sadoveanu sau Utopia cărții, Editura Eminescu, București, 1976.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu